Întreținerea și curățarea parcului Regina Maria

Parcul Regina Maria se găsește la intersecția străzilor Iani Buzoiani-Turda și strada Iordache Golescu. În vecinătatea parcului se înalță impunătoare biserica Regina Maria, spațiu închinat reculegerii și contemplării, dar și Cimitirul Sfântă Vineri vis-a-vis de parc.

Uneori cel mai bun parc este cel mai apropiat de casa ta și credem că copiii din zona parcului Regina Maria se întrec pentru a ajunge la echipamentul de joacă din acest loc comunitar. Regina Maria are zone special gândite pentru copii. Cu o suprafața de 23.090 mp, este un loc de joacă fantastic destinat copiilor, unde părinții își pot urmării copiii cum se joacă.

Parcul dispune de leagăne, tobogane și balansoare, iar pentru cei mai curajoși dintre copiii chiar mini coardă de alpinism. Poate ca nu este cel mai mare parc din sectorul 1, dar exista garduri, umbra copacilor și o cișmea la îndemâna pentru cei însetați sau prea ocupați cu urcatul pe coarda pentru a avea o sticlă de apă la ei.

Liniștea, florile, fântânița din centrul parcului iți pot face o după-amiaza plăcută alături de cei dragi în acest parc, te vor face să te simți ca într-o oază liniștită și răcoroasă.

Pentru siguranța celor dragi, Administrația domeniului public Sector 1 a dotat parcul cu supraveghere video, dar și cu WI-FI gratuit pentru cei mai pasionați de navigare pe internet.

ADP sector 1 se ocupă în permanență ca spațiile verzi să fie îngrijite, igienizate. S-au făcut plantări de material dendrofloricol, montare gazon și terenurile de joacă au fost curățate, acestea fiind câteva dintre obiectivele pe care le urmărim pentru starea de bine a locuitorilor din Sectorul 1.

Parcul Regina Maria a beneficiat de asemenea de șamponarea echipamentelor destinate locurilor de joacă, Acțiunile de curățare și îngrijire a parcurilor fiind sprijinit de asemenea de Directorul General Adjunct Alin Vieru.