Implementare rețele wireless parc Piața Presei

Parcul Piața Presei este situat la rondul intersecție dintre Bulevardului Poligrafiei cu Șoseaua București-Ploiești.

Parcul se bucură de o panoramă superbă, vis-à-vis de parc se află monumentul Aripi sau Monumentul Luptei Anticomuniste. Statuia este un simbol al libertății și este constituită din trei mari aripi, realizate din oțel inoxidabil și placate cu bronz patinat. Soclul masiv al monumentului este acoperit cu plăci de marmură roșie. La baza monumentului, separat față de soclul acestuia, se află o placă memorială. Monumentul „Aripi” domină vizual intrarea în cartierele Băneasa și Pajura. Lucrarea are o greutate de 102 tone și o înălțime de aproximativ 24 de metri.

Tot foarte aproape de parc se află și Muzeul de Artă Veche Apuseană, o casă-instituție construită în 1942 în stil Tudor. Clădirea are o arhitectura neobișnuită pentru peisajul autohton fiind proiectată special pentru a adăposti obiectele de artă pe care Dumitru Furnică Minovici, colecționar împătimit, le-a adunat din Europa în perioada interbelică. Colecția cuprinde vitralii din secolele XV – XIX, piese de mobilier de epocă, cărți rare, statuete, lucrări de pictură, arme medievale și moderne.

Ținerea curățeniei este un obiectiv important pentru Administrația Domeniului Public și de aceea ne dăm toată silința ca în activitatea noastră de zi cu zi locuitorii sectorului 1 să beneficieze de spații verzi îngrijite, străzi și parcuri curate. În ceea ce privește siguranța cetățenilor în parc, acesta dispune de infrastructură unui sistem metropolitan de supraveghere video.

Pe lângă curățenie și siguranță parcului, A.D.P. Sector 1 împreună cu dir. gen. Alin Vieru au pus la dispoziția cetățenilor Internet Wireless gratuit în parc. Pentru a asigura o funcționare desăvârșită a rețelelor instalate în parcurile din Sectorul 1, am folosit echipamente de înaltă calitate și performanță, precum: BeamFlex, SmartMesh, ChannelFly. Acestea au la bază echipamentele de ultimă generație care au fost folosite pentru Jocurile Olimpice din Londra din 2012 și Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia din 2014.